• Fundația Dreptul la Educație a ajuns pentru prima dată în Tulcea.
• Peste 250 de elevi de şcoală generală au participat la cursurile de educație financiară.

Tulcea, 17 aprilie 2018 – Fundația Dreptul la Educație şi OTP Bank România au adus în premieră module de educație financiară elevilor din Tulcea. În perioada 10-13 aprilie, peste 250 de elevi de clasele a şasea, a şaptea şi a opta ai Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ciucurencu” din Tulcea au participat la cursurile de educație financiară susținute de trainerii Fundației Dreptul la Educație.

Elevii din Tulcea au învățat despre valoarea produselor, sistemul financiar și agenții economici dintr-un stat, care sunt instrumentele financiare existente pe piață, despre ce înseamnă siguranța financiară și ieșirea din zona de confort, precum și planificarea, respectiv gestionarea bugetelor personale.

Copiii de la Şcoala generală „Alexandru Ciucurencu” au fost încântați de cursurile susținute de fundație, după cum au declarat: „Mi-a plăcut că am discutat deschis. Jocurile în echipă au fost interesante și am dobândit alte infomații utile”. „Pe lângă faptul că este foarte informativ, ne ajută și în dezvoltarea muncii în echipă”. „Cele 4 ore au trecut repede, am învăţat cum să folosim, să investim şi să producem bani, a fost excelent.”

„Activitatea Fundației Dreptul la Educație este una dintre prioritățile OTP Bank România, iar implementarea modulelor de educație financiară în tot mai multe localități din țară este o continuare a promisiunii de susținere a tinerilor noii generații, asumată de noi. În contextul actual, în care România se află pe unul dintre ultimele locuri din Europa în ceea ce privește educația financiară, este important să modelăm viitorilor adulți un comportament financiar responsabil. Nevoia este foarte mare, de aceea în octombrie am deschis în București OK Center, un centru de educație financiară unde așteptăm copiii, dar și adulții care doresc să își actualizeze aptitudinile financiare”, a declarat László Diósi – CEO, OTP Bank România şi Președinte al Fundației „Dreptul la Educație”.

Valerica Marin, dirigintă la clasa a şasea C şi părinte, ne-a declarat: “Fiica mea a venit de la şcoală foarte încântată de activitate. De obicei, ea este extrem de pretenţioasă şi critică, însă aceasta activitate a cucerit-o. Felicitări dumneavoastră şi echipei de traineri”.

„Până în prezent, Fundaţia a susţinut cursuri de educație financiară și orientare în carieră pentru peste 4 500 de elevi din întreaga țară. La începutul anului școlar 2017-2018 a fost demarat un nou „turneu național” din care face parte şi Tulcea, iar prima şcoală care a acceptat propunerea noastră a fost Şcoala „Alexandru Ciucurencu”. Astfel, le-am oferit elevilor informaţii financiare printr-o metodologie non formală, bazată pe exerciţii de rol şi lucru în echipe, ceea ce a făcut interacţiunea cu elevii una memorabilă. Principiul de predare a fost: învăţăm în timp ce ne distrăm. Ne dorim ca elevii să acceseze informaţii încă de la o vârstă fragedă, pentru a avea şanse mari ca ei să devină adulţi capabili să-şi gestioneze finanţele în mod responsabil. Ne bucurăm de impactul pe care l-am creat în rândul elevilor şi al profesorilor, motiv pentru care vom reveni cu plăcere când vom fi solicitaţi în comunitatea locală”, a declarat și Catrinel Vîjială, Director Sucursala Tulcea a OTP Bank România.

Fundaţia Dreptul la Educaţie susţine şi promovează dezvoltarea aptitudinilor financiare, economice şi manageriale în rândul elevilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani şi oferă tinerilor instrumente psihologice pentru planificarea conştientă a carierei. Toate modulele de educaţie economico-financiară urmăresc însuşirea abecedarului financiar pe baza metodologiei Edutainment, într-un limbaj adecvat vârstei tinerilor.

OTP Bank România, subsidiară a OTP Bank, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală şi de Est, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament şi profesionalism, OTP Bank România înțelege nevoile clienților şi contextul actual al pieţei şi este un partener de încredere în furnizarea de servicii financiare.