Un tânăr de 26 de ani din comuna tulceană Mihail Kogălniceanu a încheiat prost anul 2013. B. Meltiadi s-a cinstit bine, după care a urcat la volanul unui autoturism Volkswagen şi a plecat la drum.

Ghinionul său, dar norocul altor persoane pe care acesta le-ar fi putut întâlni pe traseu, a fost că poliţiştii i-au făcut semn să tragă pe dreapta, pentru control, undeva în localitatea Rândunica. Conştient de faptul că nu avea cum să scape cu faţa curată după testarea cu aparatul Drager, tânărul a apăsat acceleraţia, în speranţa că va scăpa de verificări.

Oamenii legii au plecat în urmărirea lui şi, după jumătate de kilometru de urmărire au reuşit să imobilizeze autoturismul. În urma testării alcoolscopice s-a constatat că Meltiadi avea o alcoolemie de 0,73 la mie, aşa că pe numele său s-a întocmit dosar penal.