De 15 ani se judecă cel mai vechi dosar la Tribunalul Tulcea

cel mai vechi dosar de insolvență

Zeci de mii de dosare zac pe mesele judecătorilor instanţelor de judecată din toată ţara, nefinalizate de ani întregi. Ele nu-şi găsesc încă soluţionarea din multiple cauze, neprezentarea martorilor, contestaţii sau lipsa expertizelor şi se îmbogăţesc la fiecare termen  cu noi şi noi hârtii care îngroaşă volumul de muncă al judecătorilor.

Şi instanţele judeţului Tulcea se aliniază celor din ţară, judecătorii fiind şi ei nevoiţi să răsfoiască pentru soluţionare hârţoage prăfuite de ani buni. Conform informaţiilor oferite de Andrei Iordan, judecător al Tribunalului Tulcea, campioane la acest capitol sunt dosarele de insolvenţă, care au o statistică aparte în cadrul instituţiilor.

„Cel mai vechi dosar în acest sens îl reprezintă cel al SC Ferom SA, a cărei soartă se judecă încă din 1999. Soluţionarea merge foarte greu din cauză că în prezent este scoasă la vânzare o haldă de steril şi care nu se tranzacţionează aşa uşor”, menţionează Andrei Iordan.

Dosarul de faliment al SC Ferom este extrem de stufos şi întortocheat, fiind de-a lungul timpului obiectul a numeroase discuţii şi probleme.