Un puşti din Cerna vrea să calce pe urmele idolului său, Neymar

neymar

La 12 ani joacă în liga a IV-a împotriva unor jucători care au vârsta tătălui său. Are viziunea jocului, are inteligenţă, sclipire şi potenţial uriaş. Jonglează cu mingea pe teren ca un star al Barcelonei uimind prin tehnicitate. Este vorba de Narcis Valentin Cristea, extrema dreaptă a echipei de juniori Triumf Cerna, care ne mărturiseşte că vrea să ajungă să joace la o echipă mare a Europei.

„Îmi place Neymar şi ţin cu Steaua. De la opt ani joc la Triumf, dar sper să ajung într-o zi să joc pentru o echipă mare”, ne-a spus Narcis.

Narcis a mai spus că a bătut la poarta Academiei Hagi în încercarea de a face un pas decisiv către fotbalul mare, însă aici i s-a spus că nu mai sunt locuri. Fără suportul acelor mecanisme prin care copiii talentaţi sunt promovaţi la un nivel superior, viitorul fotbalului românesc riscă să se piardă în praful maidanului judeţean.