La I.C. Brătianu, Prefectura scoate de la naftalină urnele de vot!

În data de 25 mai, cetăţenii de aici îşi vor alege un nou Consiliu Local

Prefectura scoate de la naftalină urnele de vot

Guvernul a stabilit, recent, ca în data de 25 mai, atunci când va avea loc scrutinul pentru Parlamentul European, să se desfăşoare şi alegerile parţiale pentru posturile vacante de parlamentari, de primari sau alţi aleşi locali. După cum se ştie, în judeţul nostru există două situaţii în care se impune organizarea de noi scrutine, în comunele I.C. Brătianu şi Văcăreni.

În primul caz, Consiliul Local a fost dizolvat ca urmare a absenţei aleşilor de la şedinţele ordinare, iar în cel de-al doilea – primarul şi-a pierdut mandatul ca urmare a unei decizii definitive a judecătorilor într-un caz de corupţie.

Dacă la I.C. Brătianu lucrurile sunt clare iar hotărârea instanţei privind dizolvarea forului comunal este una definitivă şi irevocabilă, la Văcăreni edilul Sterian Gherghişan a formulat deja recurs la decizia judecătorească de menţinere a Ordinului prefectului privind eliberarea acestuia din funcţie.