Priorităţile prefectului Lucian Simion în acest an

prefectul Lucian Simion

Noul an va fi unul plin pentru angajaţii Prefecturii Tulcea, instituţie care va avea misiunea de a organiza şi de a veghea la buna desfăşurare a alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale, respectiv a anunţatului referendum pentru modificarea Constituţiei. Practic, şase din cele12 luni ale anului vor fi afectate doar de procesele electorale.

În afară de acest aspect, prefectul Lucian Simion şi-a mai propus, pentru noul an, să lanseze noul portal unde vor fi disponibile toate actele administrative emise la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiului Tulcea, să finalizeze ghidul oportunităţilor investiţionale şi să fie prezent în teritoriu la cât mai multe şedinţe de consiliu local, pentru a îmbunătăţi relaţia cu aleşii noştri.